Comuna Celaru este asezata pe soseaua Leu-Visina la o distanta de 45 km. de Craiova si la 25 km de Caracal. Este situata pe un teren de ses, la marginea dunelor de nisip care ajung pana aici, prelungindu-se de la Jiu, dune care au fost oprite prin plantatiile de salcam inca de acum 100 de ani.
Inceputurile locuirii teritoriului pe care s-a format mai tarziu satul Celaru se pierd in negura vremurilor. Legenda satului, dupa datele pe care le detinea invatatorul pensionar Marin Georgescu, este urmatoarea :
Dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci, care au ajuns mai apoi stapanii intregii peninsule balcanice, populatia bastinasa era supusa la tot felul de biruri si angarale. Bietii oameni isi luau lumea in cap fugind incotro vedeau cu ochii. Asa s-a ajuns ca, prin secolul al XVI-lea , aromani, macedoneni, bulgari impreuna cu familiile lor, sa-si incarce lucrurile („calabalacurile”) pe magari si sa porneasca spre Dunare trecand in Tara Romaneasca (Valahia). Ei au ajuns prin partile acestea s-au oprit la marginea padurii unde si-au sapat in pamant bordeie, in locul numit „Valea Celarului”.
Se spune ca printre acestia ar fi fost un numar de patru familii mai deosebite si mai numeroase: Barac, Ganuci, Giuca, Cioraia. Ei se ocupau cu vanatoarea si pescuiau in lacul Biol. Aici mergeau sa-si adape magarusii pe care ii manau din urma cu „parsti,parsti!”, de aici denumirea initiala a satului: Parscov. Parscovenii au capatat obiceiul de a sapa gropi-ascunzatori in care depuneau rezervele de alimente, de frica navalitorilor – turci sau tatari, care ascunzatori erau denumite CHELARE, de unde prin 1860, stapanirea a schimbat denumirea localitatii in Celaru. Din cauza nisipurilor zburatoare, acesti locuitori s-au mutat mai spre nord, langa Lacul Grecului, unde au mai intalnit alte familii : Rebegea, Gala, si altii – actuala asezare.
Numele satului, dupa istoricul Nicolae Iorga, transmis intr-o scrisoare de raspuns, ar avea urmatoarea explicatie, care corespunde cu legenda sa. Iata acea scrisoare :
Domnisoara,
dorinta dumitale de a te lamuri asupra trecutului locurilor unde te afli merita toata lauda. Desigur ca romanii au fost pe acolo, dar numele date de ei au disparut unde au fost vreodata cu ordinea de stat si viata culturala a lor. Celar n-are deci o origine antica. Se pare ca numele inseamna numai pivnita daca pe-acolo poporul intrebuinteaza acest termen, care ar putea fi numai carturaresc. Primeste te rog salutarile mele.
Ss Nicolae Iorga. Scrisoarea lui Nicolae Iorga 2 iulie 1921. In secolul al XIX-lea, istoria satului se completeaza cu evenimente de importanta nationala.in acel timp, Iancu Jianu era zapciu al plasii Dunarea a districtului Romanati cu resedinta in comuna Obarsia si avea legaturi cu popa Ene Hatu din Celaru.
Atat in 1821 cat si in 1848, la cuvantul lui Iancu Jianu, Ene Hatu cu ceata lui de haiduci a intrat intre pandurii lui Tudor Vladimirescu si revolutionarii lui Popa Sapca. Calari sau cu carute, ei au mers la Caracal in intampinarea rasculatilor ce se adunasera in piata orasului, la 11 iunie 1848.
In 1877 tara noastra intra in razboiul ce avea sa-i aduca independenta. Orasul Caracal a fost unul dintre punctele de trecere spre campurile de bataie din Balcani.In luptele cu turcii au luat parte, ca ostasi in regimentul 2 de linie Romanati un numar de 32 de fii ai satului Celaru, printre care soldatul Brat Paun, cazut eroic la Plevna. Printre veteranii acestui razboi, se numara: Voicu Musat, Stan Ion, Marin Pavel, Popescu Ion .
Dupa cucerirea independentei insa viata taranilor nostri nu s-a imbunatatit. Majoritatea taranilor din Celaru erau mosneni, dar existau si saraci care munceau in dijma ca invoitori pe cele 12 mosii ce inconjurau satul, mergand chiar la departarea de 15 Km la puncul Boia.
De la un capat la altul al tarii, in 1907 s-au intins valvataile rascoalei taranesti. Celarenii si-au alcatuit in taina un nucleu de rasmerita si au luat legatura cu taranii din satul vecin Galesul, unde se gasea, la marginea satului, conacul boieresc. Cu furci si topoare, in noapte, au spart hambarele si magaziile, au incarcat carutele cu cereale, apoi au aprins si girezile de paie ale boierului Nutu Popescu in mijlocul satului Celaru. Represiunea n-a intarziat. Ostasi calari au navalit in sat, au prins pe capii rasculatilor si sase dintre acestia au fost impuscati la margine de sat.
Locuitorii Celarului au triit pana la sfarsitul secolului al XIX-lea in bordeie sapate in pamant, cam la un metru adancime. Abia la anceputul secolului XX au inceput sa-si construiasca locuinte din caramida. in 1910 se numarau in sat 85 de case din caramida, 50 de case din paianta si 252 de bordeie. Prin reforma agrara din 1945 pamanturile mosierilor de pe teritoriul comunei se impart taranilor, fara plata. 600 ha. teren sunt impartite la 500 de familii de tarani saraci.
Din relatarile domnului invatator Ion Stanculescu (decedat) din satul Ghizdavesti reiese ca satul Ghizdavesti asi poarta numele de la primul om care a venit aici de la Apele Vii. Acesta era un om vesel si se numea Ghizdav.
Existenta satului Soreni ar fi cunoscuta cam din anul 1450. Locuitorii acestui sat erau asezati aproape de comuna Redea in locul numit „Valea lui Soare” (in acest loc astazi se afla localitatea „Valea Soarelui”). Din cauza navalirii turcilor locuitorii acestui sat s-au mutat pe locul unde astazi este asezat satul Soreni.
Satul Marotinu de Sus dateaza din anul 1590. Despre aceasta asezare vorbeste Alexandru Odobescu, in una dintre lucrarile sale, unde aminteste despre trimiterea armatelor de catre Mihai Viteazul pentru a ataca cetatile turcesti de la Dunare, stabilind precis locul unde si-a avut armata tabara si drumul pacurs pana la Dunare, drum ce poarta azi numele de „Drumul Turciei”. Se aminteste ca unul din capitanii lui Stroe Buzescu pe nume Gal, fiind trimis an recunoastere an tabara situata in jurul satului a ajuns la apa ce se afla la sud-vest de comuna, la care s-a oprit si care mai tarziu s-a numit locul Galesului, de aici numele localitatii Gales.
in partea de vest a satului se afla „Valea Marotinului”, o adancitura putin pronuntata a terenului, loc unde s-ar fi aflat satul. In urma inundatiilor ce s-ar fi produs intre anii 1840-1850 populatia a fost nevoita sa-si mute asezarile mai spre sud, unde se afla astazi.
O marturie care ne vorbeste despre fosta vatra de sat este punctul „Gunoiul Batistei ” unde se mai vad si astazi urme de asezari omenesti si se spune ca aici ar fi locuit intemeietorul satului (Marotinu) cu cei 7 feciori ai sai. Prin viu grai s-a transmis zicala : „Unul este Martin din Marotin si altul este Caragea din Bucuresti „.
Satul Marotinu de Jos ar fi cunoscut din anul 1602. inainte vreme a purtat denumirea de Ghimpati deoarece terenul unde au fost primele asezari era acoperit cu ghimpi. Aceasta denumire s-a schimbat in 1620, in Marotinu de Jos, denumire ce ar proveni de la Marotinu de Sus deoarece o parte din locuitorii acestui sat au venit si s-au amestecat cu locuitorii din Ghimpati.
Catunul Lupancesti (care nu mai exista azi) ar fi cunoscut cam din anul 1610 fiind asezat in padure. Se zice ca purta aceasta denumire deoarece era atacat frecvent de lupi.
Pana in anul 1854, cand s-au unit, satele Celaru, Soreni, Marotinu de Jos formau fiecare comune separate iar satele Ghizdavesti si Lupancesti formau comuna Ghizdavesti. in anul 1968, prin noua lege privind impartirea administrativa a tarii, comunei Celaru i s-a afiliat si comuna Marotinu de Sus, Galesul, toate cele cinci sate amintite formand comuna Celaru cu sediul administrativ la Celaru.
Inceputurile locuirii teritoriului pe care s-a format mai tarziu satul Celaru se pierd in negura vremurilor. Legenda satului, dupa datele pe care le detinea invatatorul pensionar Marin Georgescu, este urmatoarea :
Dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci, care au ajuns mai apoi stapanii intregii peninsule balcanice, populatia bastinasa era supusa la tot felul de biruri si angarale. Bietii oameni isi luau lumea in cap fugind incotro vedeau cu ochii. Asa s-a ajuns ca, prin secolul al XVI-lea , aromani, macedoneni, bulgari impreuna cu familiile lor, sa-si incarce lucrurile („calabalacurile”) pe magari si sa porneasca spre Dunare trecand in Tara Romaneasca (Valahia). Ei au ajuns prin partile acestea s-au oprit la marginea padurii unde si-au sapat in pamant bordeie, in locul numit „Valea Celarului”.
Se spune ca printre acestia ar fi fost un numar de patru familii mai deosebite si mai numeroase: Barac, Ganuci, Giuca, Cioraia. Ei se ocupau cu vanatoarea si pescuiau in lacul Biol. Aici mergeau sa-si adape magarusii pe care ii manau din urma cu „parsti,parsti!”, de aici denumirea initiala a satului: Parscov. Parscovenii au capatat obiceiul de a sapa gropi-ascunzatori in care depuneau rezervele de alimente, de frica navalitorilor – turci sau tatari, care ascunzatori erau denumite CHELARE, de unde prin 1860, stapanirea a schimbat denumirea localitatii in Celaru. Din cauza nisipurilor zburatoare, acesti locuitori s-au mutat mai spre nord, langa Lacul Grecului, unde au mai intalnit alte familii : Rebegea, Gala, si altii – actuala asezare.
Numele satului, dupa istoricul Nicolae Iorga, transmis intr-o scrisoare de raspuns, ar avea urmatoarea explicatie, care corespunde cu legenda sa. Iata acea scrisoare :
dorinta dumitale de a te lamuri asupra trecutului locurilor unde te afli merita toata lauda. Desigur ca romanii au fost pe acolo, dar numele date de ei au disparut unde au fost vreodata cu ordinea de stat si viata culturala a lor. Celar n-are deci o origine antica. Se pare ca numele inseamna numai pivnita daca pe-acolo poporul intrebuinteaza acest termen, care ar putea fi numai carturaresc. Primeste te rog salutarile mele.
Ss Nicolae Iorga. Scrisoarea lui Nicolae Iorga 2 iulie 1921.
Atat in 1821 cat si in 1848, la cuvantul lui Iancu Jianu, Ene Hatu cu ceata lui de haiduci a intrat intre pandurii lui Tudor Vladimirescu si revolutionarii lui Popa Sapca. Calari sau cu carute, ei au mers la Caracal in intampinarea rasculatilor ce se adunasera in piata orasului, la 11 iunie 1848.
In 1877 tara noastra intra in razboiul ce avea sa-i aduca independenta. Orasul Caracal a fost unul dintre punctele de trecere spre campurile de bataie din Balcani.In luptele cu turcii au luat parte, ca ostasi in regimentul 2 de linie Romanati un numar de 32 de fii ai satului Celaru, printre care soldatul Brat Paun, cazut eroic la Plevna. Printre veteranii acestui razboi, se numara: Voicu Musat, Stan Ion, Marin Pavel, Popescu Ion .
Dupa cucerirea independentei insa viata taranilor nostri nu s-a imbunatatit. Majoritatea taranilor din Celaru erau mosneni, dar existau si saraci care munceau in dijma ca invoitori pe cele 12 mosii ce inconjurau satul, mergand chiar la departarea de 15 Km la puncul Boia.
De la un capat la altul al tarii, in 1907 s-au intins valvataile rascoalei taranesti. Celarenii si-au alcatuit in taina un nucleu de rasmerita si au luat legatura cu taranii din satul vecin Galesul, unde se gasea, la marginea satului, conacul boieresc. Cu furci si topoare, in noapte, au spart hambarele si magaziile, au incarcat carutele cu cereale, apoi au aprins si girezile de paie ale boierului Nutu Popescu in mijlocul satului Celaru. Represiunea n-a intarziat. Ostasi calari au navalit in sat, au prins pe capii rasculatilor si sase dintre acestia au fost impuscati la margine de sat.
Locuitorii Celarului au triit pana la sfarsitul secolului al XIX-lea in bordeie sapate in pamant, cam la un metru adancime. Abia la anceputul secolului XX au inceput sa-si construiasca locuinte din caramida. in 1910 se numarau in sat 85 de case din caramida, 50 de case din paianta si 252 de bordeie. Prin reforma agrara din 1945 pamanturile mosierilor de pe teritoriul comunei se impart taranilor, fara plata. 600 ha. teren sunt impartite la 500 de familii de tarani saraci.
Din relatarile domnului invatator Ion Stanculescu (decedat) din satul Ghizdavesti reiese ca satul Ghizdavesti asi poarta numele de la primul om care a venit aici de la Apele Vii. Acesta era un om vesel si se numea Ghizdav.
Existenta satului Soreni ar fi cunoscuta cam din anul 1450. Locuitorii acestui sat erau asezati aproape de comuna Redea in locul numit „Valea lui Soare” (in acest loc astazi se afla localitatea „Valea Soarelui”). Din cauza navalirii turcilor locuitorii acestui sat s-au mutat pe locul unde astazi este asezat satul Soreni.
Satul Marotinu de Sus dateaza din anul 1590. Despre aceasta asezare vorbeste Alexandru Odobescu, in una dintre lucrarile sale, unde aminteste despre trimiterea armatelor de catre Mihai Viteazul pentru a ataca cetatile turcesti de la Dunare, stabilind precis locul unde si-a avut armata tabara si drumul pacurs pana la Dunare, drum ce poarta azi numele de „Drumul Turciei”. Se aminteste ca unul din capitanii lui Stroe Buzescu pe nume Gal, fiind trimis an recunoastere an tabara situata in jurul satului a ajuns la apa ce se afla la sud-vest de comuna, la care s-a oprit si care mai tarziu s-a numit locul Galesului, de aici numele localitatii Gales.
in partea de vest a satului se afla „Valea Marotinului”, o adancitura putin pronuntata a terenului, loc unde s-ar fi aflat satul. In urma inundatiilor ce s-ar fi produs intre anii 1840-1850 populatia a fost nevoita sa-si mute asezarile mai spre sud, unde se afla astazi.
O marturie care ne vorbeste despre fosta vatra de sat este punctul „Gunoiul Batistei ” unde se mai vad si astazi urme de asezari omenesti si se spune ca aici ar fi locuit intemeietorul satului (Marotinu) cu cei 7 feciori ai sai. Prin viu grai s-a transmis zicala : „Unul este Martin din Marotin si altul este Caragea din Bucuresti „.
Satul Marotinu de Jos ar fi cunoscut din anul 1602. inainte vreme a purtat denumirea de Ghimpati deoarece terenul unde au fost primele asezari era acoperit cu ghimpi. Aceasta denumire s-a schimbat in 1620, in Marotinu de Jos, denumire ce ar proveni de la Marotinu de Sus deoarece o parte din locuitorii acestui sat au venit si s-au amestecat cu locuitorii din Ghimpati.
Catunul Lupancesti (care nu mai exista azi) ar fi cunoscut cam din anul 1610 fiind asezat in padure. Se zice ca purta aceasta denumire deoarece era atacat frecvent de lupi.
Pana in anul 1854, cand s-au unit, satele Celaru, Soreni, Marotinu de Jos formau fiecare comune separate iar satele Ghizdavesti si Lupancesti formau comuna Ghizdavesti. in anul 1968, prin noua lege privind impartirea administrativa a tarii, comunei Celaru i s-a afiliat si comuna Marotinu de Sus, Galesul, toate cele cinci sate amintite formand comuna Celaru cu sediul administrativ la Celaru.
Obiective turistice :
| Muzeul „Vetre strămoşeşti” |
| Biserica „Sfântul Nicolae”, datând din anul 1860 |
Facilitati oferite investitorilor :
| Investiţii în agricultură |
| Primăria pune la dispoziţia investitorilor suprafaţa de teren necesară şi infrastructură în curs de modernizare |
Proiecte de investitii :
| Canalizare şi staţie de epurare |
| Construcţie dispensar uman-finalizat |
| Modernizare drumuri comunale |
| Extindere alimentare cu apă potabilă în toate satele |
| Achiziţie costume populare pentru „Grupul Brâuleţul” |